Stiri Juniori U14 Feminin

Abdul Gaddy este noul fundaș al lui CSM Oradea

Abdul Gaddy este noul fundaș al lui CSM Oradea

În cursul zilei de 28 februarie, CSM Oradea a anunțat despărțirea de Erick Neal, cel care a fost fundașul roș-albaștrilor vreme de un an și jumătate. Având în vedere data limită de transferuri, bihorenii s-au mișcat rapid și și-au asigurat serviciile unui alt conducător de joc.

Este vorba de Abdul Gaddy, în vârstă de 32 de ani, originar din Tacoma, Washington. Americanul a jucat patru sezoane la Washington Huskies, după care a evoluat în G-League, la Maine Red Claws.

În 2014, Gaddy a venit în Europa și a semnat cu Virtus Bologna, în prima ligă a Italiei. A rămas două sezoane în Cizmă, după care s-a transferat la VEF Riga, în Letonia. A mai jucat pentru s. Oliver Baskets, Bnei Herzliya, Peristeri BC și Promitheas Patras, având și 18 partide în EuroCup.

În 2022, s-a întors în Statele Unite ale Americii și a îmbrăcat maioul lui Oklahoma City Blue acolo unde, în această stagiune, a avut medii de 2.8 puncte, 2.2 recuperări și 4.3 pase decisive.

Așadar, Abdul Gaddy va fi la prima experiență în România, după mai multe sezoane în Italia, Germania, Grecia și Letonia.

CSM Oradea are un bilanț de nouă victorii și două înfrângeri și ocupă poziția secundă în Top 10. Următorul meci al trupei lui Cristian Achim are loc luni, 4 martie, la ora 19:00, pe terenul lui CS Dinamo București.

*foto: championsleague.basketball

7 comentarii la aceasta stire:
  • m4riu5 :

    echipe serioase în portofoliul personal
    dar intrebarea este: câte minute a avut în medie pe teren? Dacă mai mult a frecat banca...

    cu 9 luni în urmă (28.02.2024) Raspunde
  • m4riu5 :

    pleacă nr.3 - vine nr.3
    în montajul acesta pare ok:

    https://m.youtube.com/watch?v=m4GU_RZi4ws&pp=ygURYWJkdWwgZ2FkZHkgMjMvMjQ%3D

    rămâne de văzut cum se descurcă împotriva apărării echipelor de aici

    cu 9 luni în urmă (28.02.2024) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Abdul vs Hakeem
    Întrebarea care era pe buzele tuturor "cine a fost mai bun apărător: Kareem Abdul sau Hakeem Olajuoan?" își va primi în fine răspunsul, pe durata rămasă din sezonul curent, sezonul în care H'Akeem the Dream are un slogan clar:"I'll be back!"

    cu 9 luni în urmă (29.02.2024) Raspunde
  • pipzn :

    Din
    statistica care apare in articolul de mai sus pare mai degraba un pasator decat un scorer. (Evit sa imi fac o parere din filmuletele montate, prefer sa vad jucatorul evoluand)

    Altfel, pana la faza eliminatorie din campionat este suficient timp sa se integreze. Si, in calitate de conducator de joc principal si cu multe minute alocate, sunt curios daca va avea destula energie.

    cu 9 luni în urmă (29.02.2024) Raspunde
  • CSM CSU Oradea returnofthesnek :

    :)
    Cat timp va ramane profesorasul pe banca tehnica nu va mai exista crestere a baschetului Oradean, poa sa aduca pe oricine.

    Dar cu sustinerea politica a marelui Sere, orice se poate. Iar azi, la intalnirea cu suporterii, dupa ce se inconjoara din nou de cei 5 lingai care le canta in struna, se vor crede din nou imbatabili.

    Jucatorii straini vorbesc, achime, aia cu care nu va stiti comporta, umbla vorba in targ deja despre ce fain e la Oradea. Si ne mai miram de ce recrutarea e zero barat.

    cu 9 luni în urmă (29.02.2024) Raspunde
  • Ricardo :

    Neal vs Gaddy
    Eram tentat sa critic despărțirea de Neal dar m-am abținut pana când nu am văzut înlocuitorul! ! Merita schimbul!!!

    cu 9 luni în urmă (01.03.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      Posibil sezonul urmator
      Anul asta nu cred ca are timp sa se adapteze, sa invete echipa si adverarii si sa aduca ceva nou in 30 de zile.

      Dar eu personal ii tin pumnii de dragul unui playoff care sa se merite urmarit.

      cu 9 luni în urmă (01.03.2024)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!