CSM CSU Oradea a câștigat meciul 3 al seriei semifinale cu BC CSU Sibiu, pe teren propriu, scor final 76-64, și astfel a dus scorul general la 2-1, fiind la un singur succes distanță de o nouă finală în Liga Națională de Baschet Masculin.
Cristian Achim, tehnicianul celor de la Oradea, a vorbit la finalul meciului de aseară despre jocul echipei sale, ținând să-și felicite elevii pentru atitudinea arătată în teren.
„2-1 pentru noi. După cum bine se știe acest lucru nu înseamnă că s-a jucat această serie. Ea se termină când o echipă face trei victorii. Mi-aș dori foarte tare să câștigăm meciul de duminică și să încheiem seria aici, la Oradea.
Doresc să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea senzațională pe care au avut-o pe tot parcursul meciului. În special în apărare, unde s-au dăruit și au respectat principiile pe care le-am stabilit. Băieții au avut un nivel de energie fantastic, la care publicul nostru a avut un aport major. Pe această cale le mulțumesc încă o dată pentru felul în care ne susțin. Fără ei nu am putea să facem absolut nimic.
Așteptăm următorul meci și dorim să avem aceeași atitudine, în special în apărare. Este un meci decisiv pentru Sibiu. Pentru noi să zicem că nu, doar că îl vom trata ca pe unul decisiv”, a declarat Cristian Achim, citat de site-ul oficial al echipei orădene.
Meciul 4 al seriei este programat duminică, 27 mai, începând cu ora 20:00, în Arena „Antonio Alexe” din Oradea. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport.
Pentru Oradea o victorie duminică seară ar consemna o nouă finală în LNBM, în timp ce pentru Sibiu, o victorie, ar corobora cu un meci decisiv în vulcanul Sala Transilvania.
*Foto: Roby Boros @Facebook CSM Oradea
1 comentariu la aceasta stire:
un oradean :
Cristi
cu 6 ani în urmă (26.05.2018) RaspundeHai cu 3-1
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!