România s-a clasat pe locul 7 la Campionatul European U18 Masculin - Divizia B, după 68-62 în duelul cu Olanda. Meciul de la Blejoi s-a terminat cu un run de 15-2 pentru tricolori.
O contribuție importantă în revenirea de la final au avut-o Dragoș Lungu și David Lăpuște, cei doi contribuind pentru 10 puncte din cele 15 ale tricolorilor în run-ul menționat. Mai mult, sportivii crescuți la academia lui U-BT Cluj au avut împreună 38 de puncte la final.
Lungu a fost cel mai bun marcator de pe parchet, cu 21 de puncte, la care a adăugat 7 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă, pentru un indice de 15 unități la eficiență.
Lăpuște l-a urmat cu 17 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, 2 intercepții și a avut 4 posesii pierdute, totul pentru +16 la +/- și 17 unități la eficiență.
Ambii au aruncat cu 40% procentaj din acțiune, Lăpuște cu 4/10 în total (3/6 de la distanță), iar Lungu cu 8/20 (de la două puncte a stat cu 7/12). Pe lângă numărul mare de aruncări din acțiune, cei doi au trecut de cele mai multe ori și la linia liberelor din echipa României, contribuind pentru 10/14.
Între ei, la nivelul eficienței, și-a făcut loc și Andrei Oinaru (index de 16 unități), acesta fiind la un punct distanță de double-double (9 puncte, 10 recuperări).
România a avut 5 victorii și 3 eșecuri la Europeanul U18 Masculin - Divizia B, turneu organzat în trei localități prahovene. Tricolorii s-au clasat pe locul 7.
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!