Lietkabelis a spart gheața în EuroCup, obținând o victorie impresionantă după un început dezamăgitor de sezon, cu un bilanț de 0-4. Marți seară, 22 octombrie, lituanienii au reușit să pună capăt acestei serii negre, învingându-i pe cei de la JL Bourg cu 84-80 într-un meci extrem de tensionat.
În partida de marți seară, desfășurată în Kalnapilio Arena din Lituania, Andrija Stipanovic a avut o prestație impresionantă, contribuind decisiv la primul succes al echipei sale în EuroCup, în etapa a cincea. Fostul jucător al campioanei României a înscris 11 puncte și a înregistrat cele mai multe recuperări ale meciului.
Stipanovic a început meciul ca titular și a fost prezent pe parchet preț de 25:38 minute, în care a adunat 11 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive, pentru o eficiență de +14 față de adversari.
Bosniacul s-a adaptat bine la noua sa echipă, având medii în campionat de 6 puncte, 4,7 recuperări și 1,7 pase decisive. După primele cinci etape, Lietkabelis ocupă poziția a cincea, cu un bilanț de 3-2.
În EuroCup, Stipanovic a evoluat în doar două din cele cinci partide, reușind să strângă o medie de 11 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive pe meci. În Grupa B, unde a fost repartizată și U-BT Cluj, echipa se află pe locul nouă din zece.
În următoarea etapă din EuroCup, pe Lietkabelis o așteaptă un meci dificil pe terenul celor de la Valencia, care nu a cunoscut înfrângerea în această stagiune. Partida este programată pentru miercuri, 30 octombrie, de la 21:45.
*foto: Facebook/Lietkabelis Panevezys
1 comentariu la aceasta stire:
John Ioan :
Nu au trecut
cu 1 lună în urmă (25.10.2024) RaspundeDecat 3 zile de la meciul respectiv, dar e bine primita orice stire, poate unii nu stiau.
Ma bucur mult pentru el. Probabil nu multi se asteptau sa il vada in postura asta, dar uite ca e decisiv in continuare la nivel inalt.
Ma gandesc ca daca ramanea la noi, posibil ca multi sa se fi revoltat ca de ce o ramas, ca-i batran, ca trebuia ceva nou etc. Inca de anul trecut multi il vedeau retras pana la Craciun. Intradevar nu mai e in varful cariereri, dar era un mare plus si daca ramanea sa joace mai rar.
Nu stiu care au fost înțelegerile si cum de nu a mai ramas deloc in cadrul clubului (probabil el inca isi dorea sa joace mai mult), dar mare pacat ca l-am pierdut. Poate la un moment dat se va intoarce pe o alta pozitie in cadrul clubului.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!