Stiri Juniori U14 Feminin

Hakan Demir nu mai este antrenorul lui Dinamo București

Hakan Demir nu mai este antrenorul lui Dinamo București

Schimbări la nivelul conducerii tehnice la Dinamo București. Hakan Demir nu mai este antrenorul echipei din Ștefan Cel Mare, chiar dacă contractul său inițial era valabil pe încă un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Alături de tehnicianul turc a părăsit echipa bucureșteană și secundul Cengiz Karadag.

Hakan Demir a ajuns la Dinamo în luna februarie a anului curent, atunci când echipa din Ștefan Cel Mare se afla în impas, în afara locurilor de playoff. Cu antrenorul turc pe bancă, bucureștenii au reușit să încheie sezonul regulat pe poziția a 7-a, iar în playoff au reușit să ducă în decisiv seria cu CSM CSU Oradea.

Doar 19 partide a stat Hakan Demir pe banca lui Dinamo și a avut un bilanț de 11 victorii și 8 înfrângeri.

Recent, Hakan Demir a fost numit antrenor asistent la echipa națională a Turciei. El va face parte din staff-ul condus de Ergin Ataman, antrenorul lui Anadolu Efes, care a cucerit a doua Euroligă la rând.

În această perioadă petrecută în România, Hakan Demir a fost invitat la podcast-ul Baschet.ro, episod pe care îl puteți urmări AICI.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!