Stiri Juniori U14 Feminin

Kasey Shepherd, impresionat de fanii din Cluj: „Cei mai frumoși pe care i-am întâlnit”

Kasey Shepherd, impresionat de fanii din Cluj: „Cei mai frumoși pe care i-am întâlnit”

U-BT Cluj-Napoca a obținut sâmbătă, 7 ianuarie, a 12-a victorie în campionat, după o repriză secundă foarte bună reușită în compania lui CSM Ploiești: 85-72. Datorită acestui succes, campioana României este din ce în ce mai sigură de terminarea primei faze pe locul întâi al conferinței A.

Alb-negrii au avut cinci jucători în double-digits, iar unul dintre ei a fost Kasey Shepherd, aflat la al treilea meci pentru U-BT. Baschetbalistul american a adunat 10 puncte și 5 pase decisive iar, la finalul partidei, a acordat primul interviu în România.

E bine, îmi place de băieți, îmi place echipa. Avem un antrenor foarte bun și cred că avem piesele potrivite în așa fel încât, dacă vom continua să jucăm împreună și să devenim mai buni la fiecare meci, în fiecare zi, avem șanse de a obține performanțe în EuroCup, în campionat și în Cupa României.

Fundașul „studenților” a analizat duelul cu CSM Ploiești și a explicat ce a făcut diferența între prima și a doua repriză.

Cred că în prima repriză am fost prea concentrați pe ofensivă, am încercat prea mult să înscriem. La pauză, antrenorul a făcut o treabă bună în a ne liniști, iar în sfertul al treilea am jucat mult mai bine în defensivă. Am depus mai mult efort și, datorită acestui aspect, am reușit să obținem aruncări mai ușoare, lucru care ne-a adus victoria.

După ce a cunoscut o parte din suporterii clujeni în confruntarea cu CSU Sibiu din Sala Transilvania, acum Shepherd a avut ocazia de a evolua pe teren propriu și a fost impresionat de fani.

Sunt extraordinari. Cei mai frumoși fani pe care i-am întâlnit până acum la toate echipele pentru care am jucat. Sunt cei mai buni.

La final, jucătorul în vârstă de 28 de ani a spus câteva cuvinte și despre încleștarea cu JL Bourg de miercuri, 11 ianuarie.

Va fi un joc dificil, sunt o echipă bună, care evoluează la nivel înalt în această perioadă. Jucăm acasă și dacă vom continua să ne apărăm cum am făcut-o astăzi și să evoluăm ca echipă, cu siguranță avem șansa noastră la victorie.

După trei meciuri disputate pentru U-BT, Shepherd are medii de 14.7 puncte, 4.3 pase decisive și 3.3 recuperări.

*foto: Valentin Todea/BaschetRo

2 comentarii la aceasta stire:
  • Bihor :

    simpatic
    interviurile date de jucatori si antrenori sunt de regula anoste, plictisitoare, urmeaza acelasi sablon si aceleasi stereotipuri ... ridici in slavi adversarul cu care ai jucat sau urmeaza sa joci, care evident este foarte valoros sau, in cel mai rau caz, ambitios ... echipa ta actuala este minunata, fanii superbi, coechipierii fantastici si te intrebi cum ai putut sa traiesti fara ei pana acum ... ca planuri de viitor vrei sa castigi campionat, cupa, liga campionilor europeni, africani si asiatici ...
    sunt rare cazurile in care din aceste interviuri publicul reuseste sa afle o informatie utila legata de viata echipei ... de altfel, se spune ca atunci cand conducerea unei echipe ale carei rezultate au scartait in ultima perioada il asigura pe antrenor ca are ”tot sprijinul”, in momentul acela e clar ca e deja cu un picior demis !
    nici acest scurt interviu (sau scurte declarații) al lui sheperd, in care are cuvinte frumoase referitor la noua echipa si la suporteri, ganduri optimiste vis-a-vis de obiective si vorbe elogioase fata de urmatorul adversar, nu se abate cu nimic de la tiparul de mai sus, fiind un copy-paste dupa vreo declaratie data anterior ...
    evident, este normal ca un jucator nou venit sa aiba cuvinte frumoase fata de noua sa echipa (si este chiar bine, pentru ca asta denota si dorinta lui de a se integra cat mai bine), deci din punctul asta de vedere baiatul a spus ceea ce trebuia sa spuna
    in schimb, cand a fost intrebat de meciul cu bourg a spus ca aceasta e o echipa buna, ”care evolueaza la nivel inalt in aceasta perioada” ... afirmatia lui e nu doar politicoasa, ci si simpatica, pentru ca bourg nu a mai batut pe nimeni de vreo luna, are 5 infrangeri la rand, 3 in campionat si 2 in europa !!
    ar cand vorbesti de viitorul adversar nu

    cu 1 an în urmă (09.01.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca cata2106 . :

    declaratii
    Pana la urma poate omul chiar a fost impresionat de fani, pana acum a prins 3 meciuri, din care 2 deplasari aproape de Cluj unde chiar au fost fani care au insotit echipa si au facut atmosfera faina, atat la Mures cat mai ales la Sibiu.
    Sunt declaratii sablon de obicei, dar poate totusi aici a fost placut surprins pe bune de fanii Universitatii.
    Si noua ne place pana acum de el si speram sa o tina tot asa! Desi e devreme de pronuntat, pare un transfer de top pentru echipa.

    cu 1 an în urmă (09.01.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!