Stiri Juniori U14 Feminin

Oficial. Kyndahl Hill este noul jucător al celor de la CSM Constanța

Oficial. Kyndahl Hill este noul jucător al celor de la CSM Constanța

CSM Constanța a ajuns la un acord cu americanul Kyndahl Hill pentru sezonul 2023/2024, conform informațiilor noastre, acesta fiind unul dintre străinii pe care se va putea baza antrenorul Dan Fleșeriu.

Update:

CSM Constanța a anunțat oficial transferul lui Kyndahl Hill, al 4-lea străin din lotul lui Dan Fleșeriu.

Știrea inițială:

În vârstă de 28 de ani, Hill a petrecut stagiunea 2022/2023 în liga secundă italiană, la Milano Urania, pentru care a adunat 13.0 puncte, 7.6 recuperări, 2.0 pase decisive, 0.9 intercepții și 0.7 capace în medie în 34 de meciuri. În perioada petrecută în Italia, noul jucător al Constanței a fost liderul echipei la media de minute pe meci.

În cariera sa, Kyndall Hill a jucat pentru Randers Cimbria (Danemarca), Ferro-ZNTU Zaporozhye, BC Kiev (Ucraina), Mitteldeutscher BC (Germania) și Atlante Eurobasket Roma (Italia), adunând prezențe în BCL și FIBA Europe Cup pe când a evoluat la Kiev. Extrema de forță de 2.01 metri a absolvit Universitatea Weber State.

Dobrogenii își conturează lotul pentru sezonul următor și conform informațiilor noastre, Vytenis Cizauskas va rămâne la malul Mării Negre. Antrenorul Dan Fleșeriu îi va avea la dispoziție și pe Jorden Duffy, Cedric Henderson Jr., Rolland Torok, Ștefan Gribinic, Mario Lazăr, Andrei Oprean, Vitalie Bălan, Naser Omer și Adrian Rădulescu.

CSM Constanța va evolua în Conferința B, unde le va avea drept adversare pe CSM Oradea, CSU Sibiu, SCM U Craiova, FC Argeș, CSM Târgu Mureș, CSM Petrolul Ploiești, CSM Focșani și CS Vâlcea 1924. Programul complet al primei faze din LNBM este disponibil AICI.

*foto: fiba.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • Suporterrrr :

    Ultimul
    Va fi centrul din VTB

    cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    • Virtus:

      Doar 5 straini
      Oare e destul de lunga rotatia? la un meci cu primele doua ar fi 5 straini plus 3 romani(torok,lazar, gribinic) poate si oprean dar nu ar fi simplu sa le faca fata la naturalizati si la strainii lor

      cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    • Suporterrrr:

      Rotatie de 9
      5 straini + Torok Lazar Oprean si Gribinic, toate echipele (inafara de CJ si Oradea) vor avea doar 5 straini avand in vedere noua regula cu 2 romani pe teren tot meciul. Nu are rost sa ai 6 straini pentru ca nu ar juca mai deloc.

      cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    • Alexcccs:

      Centru
      Nu ramane lituanul din sezonul trecut?

      cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    • Virtus:

      Poate si Rapid si Sibiu
      Ar putea merge pe 6 straini, joaca in cupe europene si daca vor sa treaca mai departe nu ar strica deloc, probabil ca asteapta ambele echipe tragerea la sorti și in functie de asta si seteaza obiectiele pentru calificarea in grupe(rapid) respectiv in top 16 (aici se aplica pentru ambele)

      cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    • Suporterrrr:

      Alexcs
      Nu, nu ramane

      cu 1 an în urmă (28.07.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!