Laguna Sharks București a oferit în cursul zilei de sâmbătă, 22 iulie, noi informații cu privire la lotul echipei. „Rechinii” s-au despărțit de trei jucători români.
Cristian Mâinea, Radu Paliciuc și Wilhelm Brosser nu vor continua la clubul din Capitală, toți trei fiind aduși înaintea sezonului 2022/2023 în lotul Lagunei.
Dintre ei, cel mai eficient în privința punctelor marcate a fost Paliciuc, cu o medie de 6.9 pe meci în 31 de apariții în LNBM, iar pe lângă această cifră a reușit 3.8 recuperări și 2.6 pase decisive.
Mâinea a prins 11 partide pentru „rechini” și a evoluat doar în prima fază a campionatului, după care a lipsit în restul stagiunii. Atât cât a fost apt, baschetbalistul în vârstă de 24 de ani a strâns 2.5 puncte, 1.0 pase decisive și 0.6 recuperări în medie.
Brosser a fost pe parchet în 24 de meciuri ale Lagunei, perioadă în care a adunat 3.2 puncte, 1.8 recuperări și 1.1 pase decisive. El a fost la al doilea an consecutiv petrecut la o formație din București, după ce în 2021/2022 a evoluat pentru Rapid.
Dintre cei trei menționați, Radu Paliciuc a fost deja anunțat la noua lui formație. Baschetbalistul în vârstă de 34 de ani va juca pentru CSM Târgu Mureș.
Pe lângă despărțirea de acești trei autohtoni, Laguna a anunțat până în prezent și că nu va continua colaborarea cu Lukas Aukstilkalnis, respectiv Aleksandre Phevadze.
*foto: Facebook Baschet Club Laguna Sharks
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!