
Asesoft Ploiești și SCM Universitatea Craiova deschid noul sezon în baschetul românesc cu partida din prima mașsă a turului Cupei României. Meciul va avea loc miercuri, 17 septembrie, de la ora 18.00 în Sala Olimpia din Ploiești.
Noul coordonator al formației oltene, sârbul Nikola Otovic, respectă forța ploieștenilor, dar craiovenii vor da totul pe teren.
”Asesoft este cea mai bună echipă din România și pentru mine este un privilegiu că voi putea juca împotriva lor chiar în primul meci oficial. Ei pornesc favoriți, nu mergem acolo să ne predăm. Avem o echipă bună, iar cei doi antrenori ai noștri sunt foarte buni și am pregătit așa cum trebuie partida. Ne vom lupta pentru fiecare punct și vom da tot ce este mai bun din noi.”
Otovic s-a accidentat înainte turneului ”Elemer Tordai” de la Sibiu și a jucat primele meciuri în maieul Craiovei în dubla cu Balkan Botevgrad. Dacă în primul joc nu a marcat decât 4 puncte, în cel de-al doilea a totalizat 17 puncte la care a adăugat 2 recuperări și 6 pase decisive.
 returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                         sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                    sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                         gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                    gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                        
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!