Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

NBA: Steph Curry și fratele său, Seth Curry, vor participa la concursul de trei puncte din acest an

David Istrate

David Istrate
06.02.2019

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la All Star Weekend, unul din cele mai așteptate momente dintr-un sezon de NBA. Până în acest moment, au fost anunțate listele jucătorilor ce vor participa atât în All Star Game cât și a celor ce vor evolua în Rising Stars. În această noapte, oficialii ligii nord-americane i-au anunțat și pe baschetbaliștii care vor participa la Slam Dunk Contest, Three-Point Contest și Skills Challenge.

Având în vedere că această ediție de All Star Game este organizată în Charlotte, locul în care au copilărit Steph și Seth Curry, multă atenție va fi îndreptată înspre ei. Drept consecință, cei doi au fost aleși să evolueze unul contra celuilalt în concursul de 3 puncte, ambii fiind foarte preciși la acest procedeu. Acestora li se va alătura și Dirk Nowitzki, legendarul baschetbalist german aflându-se probabil în ultimul său sezon în NBA. Însă, cei trei sportivi nu vor avea o competiție ușoară, având în vedere numele care se mai află pe această listă: Damian Lillard, Buddy Hield, Khris Middleton, Kemba Walker, Danny Green, Devin Booker și Joe Harris.

La Skills Challenge, Europa are trei reprezentanți: Nikola Jokic, Nikola Vucevic și Luka Doncic. Astfel, chiar dacă debutantul sloven a ratat „meciul starurilor”, acesta va participa în Skills Challenge și în Rising Stars. Alături de el se va afla și Trae Young, rookie-ul celor de la Atlanta Hawks și principalul contracandidat al lui Doncic la titlul de „rookie of the year”. Celor patru li se vor mai adăuga încă patru jucători: De’Aaron Fox, Mike Conley, Jayson Tatum și Kyle Kuzma.

Poate cel mai așteptat concurs dintre cele trei va fi Slam Dunk Contest, cu toate că fanii înrăiți NBA susțin că în ultimii ani, competiția nu a mai fost așa de intensă ca în trecut. Cu toate acestea, jucătorii aleși sunt toți foarte atletici și promit să facă spectacol. Unul dintre jucătorii aleși este Dennis Smith Jr., baschetbalist ce a fost transferat recent de la Dallas Mavericks la New York Knicks. Lor li se adaugă favoritul publicului, Miles Bridges, Hamidou Diallo și John Collins.

Aceste trei provocări vor avea loc în seara de 16 februarie, în timp ce All-Star Weekend va fi deschis în data de 15 de către partida dedicată jucătorilor aflați în primul sau în al doilea sezon. Atracția principală a evenimentului, All Star Game, va avea loc în 17 februarie în Spectrum Center din Charlotte, Carolina de Nord. Pentru a afla însă componența exactă a celor două echipe mai este nevoie să așteptăm încă două zile. În data de 7 februarie, LeBron James și Giannis Antetokounmpo, căpitanii celor două echipe își vor face alegerile. Așadar, se anunță un spectacol de neuitat, un eveniment în care jucătorii din liga nord-americană se pot aduna împreuna pentru a se bucura de baschet.

Mai jos puteți consulta listele participanților la cele trei concursuri:

Three-Point Contest:

Seth Curry (Portland Trail Blazers)

Steph Curry (Golden State Warriors)

Dirk Nowitzki (Dallas Mavericks)

Buddy Hield (Sacramento Kings)

Damian Lillard (Portland Trail Blazers)

Khris Middleton (Milwaukee Bucks)

Kemba Walker (Charlotte Hornets)

Danny Green (Toronto Raptors)

Devin Booker (Phoenix Suns)

Joe Harris (Denver Nuggets)

Skills Challenge:

Luka Doncic (Dallas Mavericks)

Trae Young (Atlanta Hawks)

De’Aaron Fox (Sacramento Kings)

Mike Conley (Memphis Grizzlies)

Nikola Jokic (Denver Nuggets)

Jayson Tatum (Boston Celtics)

Nikola Vucevic (Orlando Magic)

Kyle Kuzma (Los Angeles Lakers)

Slam Dunk Contest:

Dennis Smith Jr. (New York Knicks)

Miles Bridges (Charlotte Hornets)

Hamidou Diallo (Oklahoma City Thunder)

John Collins (Atlanta Hawks)

*foto: Associated Press/Steve Dykes

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!