Stiri Juniori U14 Feminin

Dani Manchon se întoarce în liga secundă a Spaniei

Dani Manchon se întoarce în liga secundă a Spaniei

În cursul zilei de joi, 13 iulie, Amics Castello, o formație din liga secundă a Spaniei, a anunțat transferul lui Dani Manchon, baschetbalist care a petrecut stagiunea 2022-2023 în România, la CSU Sibiu.

În vârstă de 25 de ani, Manchon s-a aflat la prima experiență în afara țării natale, izbutind să adune 8.4 puncte, 2.1 recuperări și 1.8 pase decisive. Așadar, jucătorul originar din Palencia a contribuit la medalia de bronz cucerită de CSU Sibiu, după o finală mică disputată în compania lui CS Rapid București.

Manchon nu va rămâne în România, ci se întoarce în Spania, la Amics Castello, o grupare care, în sezonul 2022-2023, a ocupat locul 10 în LEB Oro, ratând la limită playoff-ul competiției.

Fundașul de 1.93 metri și-a început cariera în liga secundă a Spaniei, la Real Valladolid. A mai jucat apoi pentru CD Maristas Palencia, după care au urmat trei sezoane în liga a patra, la Baloncesto Venta de Banos, Basquet Girona și CB Chantada Galicia Vento.

În 2019, Manchon a trecut în liga a treia și a petrecut alți trei ani la CB Clavijo Logrono și la CB Ciudad de Ponferrada.

BC CSU Sibiu a fost destul de activă pe piața transferurilor, aducându-i pe malul Cibinului pe Nandor Kuti, Yordan Minchev și Kyle Adnam. De asemenea, galben-albaștrii i-au păstrat pe Rareș Uță, Mirel Dragoste, Aurelian Gavriloaia, Monyea Pratt, Mouhamed Barro și Bogdan Bădițașcu.

Nu în ultimul rând, Tomas Rinkevicius a rămas pe banca tehnică a sibienilor.

*foto: Răzvan Spechea/BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!