Stiri Juniori U14 Feminin

Goran Martinic, cel mai bun om de la Târgu Mureș în ultimul meci al seriei cu CSU Sibiu

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.04.2017

Muntenegreanul Goran Martinic a fost cel mai bun jucător al celor de la BC Mureș în înfrângerea din meciul decisiv cu CSU Sibiu, 68-82, înfrângere în urmă căreia Martinic și compania au fost eliminați din play-off-ul LNBM. 

Fundașul lui Barnabas Szaszgaspar a fost integralist în partida din Sala Transilvania, timp în care și-a trecut în cont 25 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții, un capac și o singură minge pierdută, totul pentru un indice la eficiență de 18 unități, cel mai mare din echipa sa, al treilea al meciului. Din punct de vedere al procentajelor, Martinic a încheiat disputa cu 27% (4/15) din interiorul semicercului, 50% (5/10) de la mare distanță, respectiv 100% (2/2) din dreptul liniei de fault. 

Goran Martinic nu a lipsit în niciun meci pentru BC Mureș în acest sezon, având în 31 de partide disputate, medii de 18.1 puncte, 3.0 recuperări, 7.1 pase decisive, 2.1 intercepții, 2.5 mingi pierdute și un indice în dreptul productivității de 20.3, toate acestea în 35:35 minute petrecute în medie pe suprafața de joc. 

*Foto: Toth Csaba

10 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca ARK :

    .
    In repriza a 2-a a clacat. N-a mai intrat aprope nimic

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe niros :

    martinic
    a fost bine marcat..s-a vazut ca nu a mai avut asa multe sanse sa arunce..era clar ca daca e anihilat goran o sa fie f greu pt mures..am avut "noroc" si ca markovic..s-a accidentat

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    @niros
    Nu cred ca asta a fost factorul decisiv, Martinic a fost marcat bine in toate cele 5 meciuri. In repriza a doua s-a accidentat Markovic si Djapa si asta a distrus echilibrul mai ales ca ambii pivoti s-au umplut de greseli in prima jumatate cand Sibiul a beneficiat de 18 libere in timp ce muresul doar de 1.

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea adrian.or :

    adrian.or
    Indiferent de unde vom termina sezonul, noi, cei de la Oradea, ma gandesc ca pozitia principala de umplut la anul va fi PG. Acest jucator este probabil cel mai complet PG din Romania, este disciplinat tactic si linistit. In caz ca nu mai doreste sa continue la colegii de la Mures din pricina situatiei financiare, ar fi o greseala de proportii sa nu fie abordat. Daca cei de acolo isi rezolva situatia, baiatul asta va ramane la Mures pana isi va incheia cariera.

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    • CSM CSU Oradea adrian.or:

      adrian.or
      Nu ascund nici faptul ca sunt fanul marii majoritati a jucatorilor titulari de la Mures, cu exceptia lui Kalve. Dapa si Laci mi se par in mare masura peste ce exista la oradea pe pozitiile lor (Lazar-Tibirna, fara Denison).

      cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    • CSM CSU Oradea ajax:

      :))))))
      Hai să fim serioși, nici unul nici altul ( Laci si Tibarna) nu ar avea loc la o echipă cu pretenții. Ca a treia solutie, poate. Acum ceva timp poate ne avantaja un pivot gen Tibarna, dar în sezonul viitor nu as mai merge pe variante cu pivot român. Plus că se va reveni la sistemul cu 6 străini pe foaia de joc.

      cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    daaa
    Djapa + repatrierea lui Lazar la Oradea ar fi o miscare extraodinara!!! pentru Mures :)

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    • CSM CSU Oradea adrian.or:

      adrian.or
      Hehe, stai s-o luam simplu. Djapa e peste Lucic la orice ora, inclusiv la agresivitate, si asta spune multe. Lazar nu mai e de mult jucatorul debusolat de la ultimul periplu, e experimentat, leaga o echipa, si e localnic. Nu stiu sincer ce ai tu cu el, sau de ce nu-ti place, dar produce niste cifre bune si e inimos. Eu ce sa zic, sa-ti fie gura de aur, si sa ne vedem cu bine in sezonul viitor.

      cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      discutabil
      Djapa e mai batran (33 ani) si macinat de accidentari. Eu nu l-as tine pe Lucic, dar nici nu l-as aduce pe Djapa (la Oradea). Laci e relativ decent ca 5, dar nu merge ca pivot principal in LNB; si-n plus, il aveti pe Tibarna, care dupa mine are cam acelasi impact asupra jocului (sau aproape) Dupa mine, problema principala a Muresului sezonul asta a fost tocmai pozitia 5, care fiind acoperita de doi romani, a suferit teribil la o confruntare cu niste pivoti cu calitati atletice superioare. si Laci si Santa si Tibarna sunt ok ca rezerva a unui pivot gen Barro.

      cu 7 ani în urmă (26.04.2017)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    Barro si Gajovic
    Cred că dacă erau la noi Barro, care a fost pentru mine etalonul pivoților care a evoluat la noi, plus Gajovic defilam. Oricum Reed este peste blazatul Mohammed. Liniștea și siguranța au lipsit cu desăvârșire. Cu cei doi și cu liniștea din adâncuri, aveam un cuvânt de spus. Așa, sezonul de pescuit se anunță mai lung anul acesta.

    cu 7 ani în urmă (26.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!