Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Șomăcescu: „Toată lumea este și mai motivată pentru a încerca să obținem promovarea”

Tudor Șomăcescu: „Toată lumea este și mai motivată pentru a încerca să obținem promovarea”

Naționala României este în fața unei partide care o poate duce în careul de ași al Campionatului European U18 Masculin - Divizia B, tricolorii fiind implicați în sferturile de finală în cursul zilei de vineri, 28 iulie. Oponenții tinerilor „vulturi” vor fi baschetbaliștii din naționala Letoniei.

După trecerea fazei grupelor de la turneul continental din Portugalia, baschet.ro a stat de vorbă cu Tudor Șomăcescu, unul dintre liderii naționalei U18. Fundașul a povestit ce înseamnă pentru grup și antrenori această calificare în sferturi:

„Ne bucurăm că am reușit încă o dată să ne calificăm în sferturile unui Campionat European. Acesta este doar primul pas din ce ne-am propus când am început perioada de pregătire. A fost o primă parte reușită din punctul meu de vedere, am tras tare la fiecare meci si am avut victorii muncite. 

Pentru noi este un prim obiectiv îndeplinit. Toată lumea este și mai motivată pentru a încerca să obținem promovarea.”

Letonia va fi oponentul din sferturi, acolo unde Șomăcescu anticipează un duel dificil:

„Va fi un meci dificil, dar nu imposibil. Am arătat că putem să punem probleme oricui și ne vom juca șansele până la final. Cred că suntem două echipe destul de asemănătoare ca și talie, în schimb noi jucăm mult mai fizic și ne place contactul.”

Balticii se află în topul procentajului de reușite de la distanță, lucru despre care l-am întrebat pe Tudor Șomăcescu:

„Cu siguranță antrenorii noștri vor găsi o modalitate pentru a apăra acest stil de joc. Noi putem să controlăm doar efortul pe care îl depunem în apărare și atitudinea pe care o avem.”

La final, am fost curios cum a văzut fundașul naționalei parcursul de până acum atât în atac, cât și în apărare, precum și dacă sunt lucruri la care ar fi nevoie de mai mare atenție:

„Eu consider că am jucat un baschet frumos și corect, am fost o echipă de la început. Ne-am bătut pe fiecare minge și ne-am bucurat la fiecare coș marcat. Loc de mai bine există mereu. Spre exemplu, putem să ne gestionăm mai bine aruncările, să jucăm puțin mai calm și să fim mai agresivi în apărare, dar suntem pe drumul cel bun și cred că putem să facem o figură frumoasă.”

Partida din sferturi dintre naționalele U18 ale României și Letoniei va avea loc azi, 28 iulie, începând cu ora 17.30. Jocul va putea fi urmărit pe canalul de YouTube FIBA - The Basketball Channel.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!