Niksa Bavcevic a încasat trei faulturi tehnice în primele cinci etape
Harghitenii sunt în căutarea primei victorii stagionale
Formația pregătită de către Costel Cernat a suferit șase înfrângeri și toate la diferențe de cel puțin 16 puncte
Piteștenii sunt cei care, sezonul trecut, au învins Timișoara în Final 4 Cupa României și au câștigat trofeul pus în joc.
Președintele BC Farul afirmă că va face o analiză și va lua măsurile necesare pentru corectarea jocului echipei
Adrian Habor a avut sub 60 la meciul Timișoara - Cluj din etapa a 4-a
Competiția are loc pe parcursul turului, pe forumul site-ului
U Mobitelco Cluj ar putea avea mari probleme din această cauză
Prahovenii au executat perfect din punct de vedere ofensiv în prelungiri
BC Farul a pierdut partida cu Craiova și a rămas fără victorie în acest sezon
Preşedintele clujenilor îşi felicită jucătorii pentru dăruire şi devotament.
Antrenorul lui Gaz Metan vorbește după a 5-a victorie stagională
Numărul 20 de la U Mobitelco Cluj este magistral prin modul în care își pune în valoare principala calitate
Peste 2.500 de fani au asistat la derby-ul etapei a 5-a.
Americanul lui BC Timișoara a fost impecabil în victoria Timișoarei la Oradea
Otis Livingston va evolua pentru U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2026/27
Alexandru Iacobescu: „Eurocup era o pălărie prea mare pentru noi în acest m...
Bobe Nicolescu a fost anunțat oficial de U-BT Cluj-Napoca
Otis Livingston va evolua pentru U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2026/27
Alexandru Iacobescu: „Eurocup era o pălărie prea mare pentru noi în acest m...
Rolland Torok continuă la CSM Oradea